Cu Iosif pe Coclauri
De vorbă

Povestea filmului „Satul de cânepă” cu Iosif de pe coclauri

Când te așezi la vorbă cu Iosif, apoi să te aștepți să nu te ridici prea curând. Poartă cu el multe învățături și povești auzite de pe la bătrâni. Și a strâns multe, că de aproape 7 ani tot umblă pe coclauri și culege povești. Iosif a avut un vis și l-a îndeplinit. A creat un film prin care prezintă drumul cânepii de la sămânță până la haina pe care omul o poartă. Un proiect ambițios, cu multă cercetare în spate, care prezintă lumii un fragment din viața satului de odinioară.
Ne-am întâlnit cu Iosif acum ceva timp și am povestit despre drumul său, despre film și despre viață. Acordați-vă câteva minute să pătrundeți puțin în lumea satului românesc.

 

Unele lucruri sunt, parcă, rânduite de la Dumnezeu 

Al cui ești și de unde vii?

Vin din comuna Feldru, județul Bistrița Năsăud, comună aflată pe Valea Someșului superior. Pe ocară, ciufală – lumea în sat mă cunoaște ca băietul lu’ Trăian a lu’ Filip Zbârci.

Care este o amintire dragă a ta, trăită în vatra satului?

Povesteam mai devreme despre mama mea. De fiecare dată când am așa momente de răgaz și mă gândesc la traiul pe care l-am trăit acolo, în vatra satului de mic copil, îmi aduc aminte de o secvență, nu știu, poate nevăzută de multă lume și în special de tineri. Atunci când mama mea lucra la războiul de țesut. Eu provin dintr-o familie de doisprezece frați, eu fiind cel de-al zășelea. Și-mi aduc aminte de multe ori cum sora mea mai mică stătea într-o cotarcă jos, fratele mai mic stătea în cotarca de pe pat și mama stătea la războiul de țesut. Cu piciorul stâng legăna cotarca de jos, unde se afla soră-mea, pe pat legăna cu mâna stângă cotarca unde se afla frate-mio și cu piciorul drept și cu mâna dreaptă trăgea de spată și călca pe .. să lucreze la război, să facă pânză. Asta e o imagine pe care, nu știu… de multe ori îmi vine așa și pur și simplu și mă ia nostalgia pentru că sunt niște secvențe pe care multă lume, și mai ales tinerii de vârsta mea, nu le-o mai prins. 

Eu fiind mai mărișor aveam vreo 3-4 anișori, eram cu sucala făceam țăgile ca să poată da prin război. Asta e o amintire faină pe care am prins-o. Bine, că mai sunt și altele.

Sau vara la cosit când te trezeai dimineața la ora cinci ca să prinzi roua, să cosești pe rouă c-atunci mere coasa mai bine, așa ziceau bătrânii. Sau chiar cositul până târziu, noaptea, pe lună. Câteodată nici nu îmi vine să cred că la lumina lunii am cosit împreună cu doi frați de ai mei. Sunt, pur și simplu, niște momente pe care, probabil, nu o să le mai prind. Lucrurile astea o fost firești, acuma chiar dacă noi mai dorim, probabil o să fie așa, sub formă de drag, de dragoste a ceea ce ai trăit..

Cum te-ai hotărât să pornești pe acest drum în care încerci să păstrezi vii tradițiile satului românesc?

Nu știu dacă o fost un punct fix sau o hotărâre uite așa stând la masă cu cineva, gata, de mâine vreau sa promovez cultura populară. Probabil cu asta m-am născut.

Eu cred că fiecare om atunci când apare pe lumea asta i se dă un dar, se însămânțează cu o sămânță care pe parcurs înflorește, eu nu am făcut decât să îmi dau seama că sunt pe partea tradițională și am cultivat-o pe parcurs.

Crescând acolo, în mijlocul oamenilor de la țară, îți dai seama că am fost aproape de ei, am fost alături de sufletul țăranului și mi-o fost destul de ușor să mă modelez. Dar toată nebunia asta a început în urmă cu mai bine de 6 ani de zile atunci când mă aflam în preajma postului de radio Someș și așteptam pe cineva. Radio pe care eu îl ascultam pe la muncile câmpului, acasă sau la diferite treburi gospodărești. Fiind în preajma postului de radio am zis că mai, haide să intru să vedem dacă aș putea să propun o emisiune la ora respectivă. N-am avut tangență niciodată cu radio, nu am cunoscut directorul postului de radio, nu am cunoscut pe absolut nimeni. Pur și simplu am intrat. Cum se spune o venit de la sine, ca atunci când horește omul și cum horește – când ii vine și cum îi vine, cam așa e omul de la țară, cam așa am fost și eu.

 Am intrat pur și simplu în postul de radio fără să știu pe nimeni și am propus emisiunea respectivă. Asta a fost într-o zi de miercuri, joi am înregistrat două materiale cu niște bătrâni de la mine din sat și deja duminică s-o dat pe radio prima emisiune. A fost așa, parcă rânduită de la Dumnezeu. Și de atunci am început să umblu pe coclauri. Și uite așa, lumea cunoscându-mă cu numele de Iosif de pe coclauri.

Cu Iosif pe Coclauri

 Dar vreau să zic că o fost muncă, adică e vorba de 6 ani și jumătate. Sunt multe zile, sunt mii de kilometri, mai ales până când am făcut școala de șoferi. Până am obținut carnetul, stăteam uite așa pe marginea drumului, la ocazie, ca să mă duc pe sate și să înregistrez oameni de la țară cu poveștile lor. După ce am obținut carnetul, bineînțeles că mi-o fost un picuț mai ușor, am luat mașina de la radio și mă deplasam un pic altfel. Dar mii de kilometri buni i-am făcut stând la ocazie.

 E foarte interesant și când stai la ocazie pentru că afli foarte multe lucruri importante. Mai ales că vezi după jumătate de an după ce s-o difuzat emisiunea pe radio, mai ales lumea din zona Ardealului asculta și ascultă și la ora actuală radio Someș pentru ca e un post de radio care se prinde cam pe tot Ardealul. Și intrând în vorbă cu unii oameni, deja mă recunoșteau după voce. Știi, nu cumva tu ai emisiunea de radio? Și altfel îmi puteam lega relații ca să ajung într-un sat anume

Cum ajungi la oamenii pe care îi intervievezi?

Am început întâia oară să sun pe preotul satului sau pe primarul satului. După o jumătate de an, un an de zile deja, primeam eu telefoane să mă duc în satul cutare. Și la ora actuală dacă ar fi să mă întorc în Ardeal, cel puțin un an de zile aș avea de colindat coclaurile pentru că deja am o listă făcută. Și mai ales acuma, nu îmi mai programez întâlnirile. De multe ori sunt pe coclauri dar, fără să știu unde ajung. De cele mai multe ori îmi aduc aminte stai, că aici locuia bătrâna nu știu care să opresc să văd mai trăiește sau nu? Și nici nu îmi programez pentru că nu sunt sigur dacă ajung la persoana respectivă sau poate ajung prin altă parte.

Astea sunt cele mai faine materiale, când surprinzi omul lucrând, cântând.

Ultima dată când am fost tot așa pe coclauri am întâlnit niște copii cu niște măgari. Și pe măgari aveau așezați niște desagi în care erau puse niște sticle de lapte. E pur și simplu o imagine pe care nu o întâlnești în fiecare zi, adică eram pe drum, mă duceam la cineva și când i-am văzut am oprit și am stat cel puțin două ceasuri cu tinerii respectivi în povești.

Când ai început să faci culegerile ai avut vreo tematică în cap?

Nu, pur și simplu m-o atras lumea satului, atât. Niciodată nu mă duceam pregătit cu un anumit subiect atunci când mă duceam să iau interviuri la bătrâni, pentru că, repet intrau într-un subiect treceau la altul și tot așa. Pur și simplu am lăsat discuția liberă și pe urmă am ales materialele, le-am fragmentat așa cum am crezut eu că ar fi bine, dar niciodată nu m-am dus fix, le Floare, asta discutăm, că nu poți, cu omul de la țară nu poți, pentru că acuma mestecă în mămăligă și își aduce aminte cum făcea, mestecă în oala cu cartofi își aduce aminte cum se ducea la arat. Proiectul respectiv l-am început în scopul promovării lumii satului.

 

barbat care mulge vaca

 

Povestea din spate a filmului Satul de cânepă

De ce ai ales să cercetezi drumul cânepii?

Păi la sat dacă te duci și stai de vorbă cu bătrânii, vrând nevrând ajungi la povestea cu cânepa. Fiecare bătrână sau, chiar și bărbații, îți povestesc cum lucrau, confecționau haine de cânepă. Imediat după ce am început emisiunea pe radio, ajungând la poveștile astea mi-am pus întrebarea dar cânepa aia cum o fi arătând? Oare se poate cultiva ori nu, măcar să o pot eu vedea pe viu, să o miros, să o simt și dacă e posibil să o prelucrez cu mâna mea așa cum o făcea mama sau bunicii mei.

 Prima încercare de cultivare a cânepii a fost în urmă cu patru ani de zile, in preajma Clujului, acolo într-un sat am cultivat cânepă românească. În momentul respectiv nu am fost destul de documentat în privința prelucrării, a cultivării, a întregului proces de prelucrare a cânepii. A ieșit un proiect interesant, a fost destul de mediatizat, a fost o chestie așa de impact atunci când televiziunile naționale auzeau de cânepă, știind că e declarată drog în legislație. A fost un subiect, cum se spune, de primă pagină a ziarelor și a trusturilor media de știri.

cultura de cânepa a lui Iosif

 Nefiind mulțumit atunci de proiectul pe care l-am realizat, am zis, măi trebuie să mă duc pe coclauri să mă mai documentez de la oamenii de la sat și să mai studiez un pic în cărți, să vedem ce s-a scris de această îndeletnicire. După care, în timpul studiului, în una din zile am dat de o carte cu studii etnografice a scriitorului Alexandru Uiuiu chiar de la mine din sat. Bineînțeles că niște studii așa scriitoricești, literare mai mult. Dar printre care am găsit acolo și un studiu, Satul de cânepă chiar așa se numește studiul respectiv. Autorul stă de vorbă cu mama sa care îi povestește cum se prelucra cânepa și în momentul ăla, după ce am lecturat studiul respectiv parcă deja mi s-o conturat în cap ce urma să fac în continuare.

M-am simțit deja pregătit după vreo 3 ani de zile de cercetare în bibliotecă și pe coclauri și am zis anul trecut, chiar la începutul anului, băi acum e momentul să cultiv cânepa la Bistrița și să încheg un material frumos prin care să aduc publicului procesele de prelucrare a cânepii. Materialul respectiv, țin să menționez, că e un material artistic din punctul de vedere al modului cum s-a filmat dar, și a firului narativ.

E un material idilic și îmi asum lucrul ăsta. Probabil e primul și ultimul material sub forma asta dar, mi-am dat seama că, dacă îmi doresc ca materialul respectiv să prindă și la publicul tânăr e musai să idealizezi într-un fel sau altul.

 Cânepă? De ce cânepă? Pentru că eu consider că ne-a reprezentat ca popor. A fost o plantă importantă pentru cultura românească, pentru poporul român, pentru că lumea din mediul sătesc se folosea de cânepă: pentru îmbrăcăminte, pentru hrană la animale, ulei de cânepă și alte lucruri ce-și făceau din ea.

Care este conceptul materialului?

Toată prelucrarea respectivă, toată munca se petrece sub privirea, să spun așa, a fetei de măritat și a băiatului de însurat, că așa e gândit tot materialul, cu o poveste de dragoste acolo, dar, bineînțeles, fără să mă îndepărtez de canoanele astea tradiționale. Am încercat să respect acolo rânduiala satului. Chestiile etnografice, legătura smocului de cânepă, modul cum se taie cânepa. Modul cum se însămințează. Modul cum se ară, am arat cu boii și pentru asta a trebuit să se filmeze în comuna Rodna pentru că acolo se mai află încă patru perechi de boi, din tot județul Bistrița Năsăud, că și ăstia dispar.   

satul de cânepă, cu iosif pe coclauri
Imagine din cadrul filmării materialului etnografic ”Satul de cânepă” – Rodna, 2018

 De unde ai făcut rost de sămânță?

Sămânța am procurat-o de la o doamnă din Carei. Dumneaei mi-a spus că în urmă cu ceva vreme s-a luptat să salveze sămânța românească, pe care părinții și bunicii noștri o cultivau. Eu ce pot să zic în momentul de față? E posibil să fie așa, e posibil să nu fie așa. Ce-i drept, și anul acesta, și anul trecut când am cultivat cânepă bătrânii spuneau: ,,Da, Iosibe, ar fi cânepă din aia, dar tot nu seamănă cu ce strângeam noi” E posibil să fie ceva hibrid, nu pot să mă leg în momentul de față pentru că nu am o mostră tradițională pe care să fac o analiză concretă și s-o compar cu ceea ce mi-a ieșit mie.

Obiectele pe care le-ai folosit, meliță, piepteni, le-ai găsit în casele oamenilor?

Da, o parte din obiectele respective le-a avut tanti Lenuța, care a fost personaj principal în material, iar o parte din ele le-am adus de la muzeul lui Alexandru Uiuiu, e chiar casa părintească și am luat o parte din obiecte.

O să vedeți în material când o să-l public, e o secvență când femeile se apucă de pieptănat, de hecelat, de melițat. După ce am format cadrul să spun așa, pentru filmări, pur și simplu nu mi-a venit să cred… era o secvență parcă decupată din altă lume. Când am pus-o pe lelea Lenuța să lege cânepa, ea deja s-a apucat deja să lucreze cum lucra ea la cânepă. Ea este femeie înstărită și am avut o discuție aprinsă chiar înainte să filmăm prima etapă cu însămânțarea. Ea era învățată să meargă cu costumul ăla cu care să ducea la Cântarea României. Toată vestimentația este achiziție proprie, haine de lucru, le-am mai găsit pe la oameni. Îmi era greu să-i explic că trebuie să ne îmbrăcăm altfel față de cum se îmbracă artiștii la televizor. La un moment dat, face: „nu vin și nu filmez”. Lele Lenuță adu-mi costumul, sa-l văd. Mi-a adus un costum frumos, vechi, dar i-am zis, lele Lenuță, cum să porți costumul ăsta frumos la lucru? „Păi nu-i bine, dar să mă duc ca o țigancă să râdă lumea de mine?” Asta a fost replica ei.

cu iosif pe coclauri, satul de cânepă
Imagine din Filmul Etnografic ”Satul de cânepă”
Ștefan Sbârciu, comuna Feldru, jud. BN
Cum ai reușit să duci la îndeplinire așa proiect frumos și greu deopotrivă?

Am avut norocul acolo la Rodna de o mână de oameni inimoși care mi-au întins o mână de ajutor și mi-au înțeles intenția încă de la bun început. Probabil fiind acolo în zona Ardealului destul de popular, pot să spun că a fost un noroc pentru mine că lumea cam știe cu ce mă ocup și nu cred că s-a pus problema că o să creez probleme.

Materialul a fost gândit cum eu am socotit că e bine. M-am m-ai sfătuit cu unu cu altul, cu un scriitor, cu un etnolog de la Cluj, dar de fiecare fragmentare din material m-am ocupat eu singur. Până și horea cânepei care este așezată ca și coloană sonoră pe film, e culeasă o parte, de acolo dintr-un sat din Bistrița de la o bătrână care a păstrat hârtia respectivă pe care au fost așezate versurile, de la un bătrân, imediat după Al Doilea Război Mondial.

Cât e de tradițional materialul, cred că ar fi cazul să-i las pe alții să vorbească, dar fiecare secvență pe care am așezat-o acolo în material eu mi-o asum și consider că am făcut lucrurile cât mai bine la momentul când am tras fiecare secvență în parte. Bineînțeles că îmbunătățiri aș mai fi adăugat, în momentul în care am filmat au fost multe lucruri pe care le-am neglijat, poate și din cauza timpului care m-a presat, și din aglomerarea asta a momentelor pe cadre, dar unul sunt mulțumit de ceea ce a ieșit.

Te-ai mai gândit la alte proiecte? Ce te gândești să mai faci?

Acum vreau să reîncep un proiect pe care l-am abandonat în urmă cu trei ani de zile în comuna Șanț, Povestea bobului de grâu, la fel, un film artistic, dar am avut niște conjuncturi neplăcute cu primăria de acolo și am fost nevoit să renunț, să opresc filmările. Am apucat să filmez prima etapă, însămânțarea.

În încheiere, aș vrea să te rog, având în vedere că ai umblat mult prin țară și pe coclauri și ai vorbit cu mulți oameni, să împărtășești cu noi una dintre învățăturile aflate.

 O să vă împărtășesc așa, o definiție a vieții pe care am învățat-o și eu acum vreo trei luni. Eram pe Valea Zăgrii, în Poienile Zagrei și am întâlnit doi bătrâni, eram grăbit că eram într-o după masă de duminică și eram grăbit că urma să mă întâlnesc cu cineva la Năsăud. Veneam de pe coclauri de la niște oameni mai în vârstă și, trecând pe drum, văd doi bătrâni că stau pe marginea drumului pe laiță. I-am văzut pe bătrânii respectivi, dar fiind grăbit, am zis să nu mai stau pentru că iar mă întind în povești cu ei și nu-mi mai rezolv treburile pe care le am. După ce am trecut, după vreo 40-50 de metri parcă mi-a părut rău și-am zis  că nu se poate  să trec așa fără să intru cu ei în povești. M-am întors și-am dat de lelea Floarea, așa o chema. Și pe bărbatul ei Ștefan, badea Ștefan, așa se spune la noi. Avea lelea Floare 92 de ani și bărbatul 87 de ani. Și intru în povești cu lelea Floare, ea era un pic mai povestitoare, bărbatul, ca bărbații, ei sunt mai rezervați. Și o-ntreb, lele Floare, cum sunt bătrânețile astea? Vai, dar grele, și uite nu pot merge, și mă rog la Dumnezeu să mă strângă și să nu zac pe pat. Și-am zis: bine, lele Floare, dar Dumnezeu pentru ce ne lasă pe pământul acesta? Care este rostul nostru pe pământ? Face o pauză bătrâna și apleacă capul în pământ și face:

Domnișor, să uită așa la mine, pierdută, domnișor, n-ai nicio haznă cât trăiești pe lumea asta, că și când mori, te pune cu hainele astea pe tine, dacă ți le pune, dacă nu te bagă acoalea în sicriu, te bate cu niște cuie și te zvârle în groapă.

Și uite așa, în câteva cuvinte, femeia mi-a dat o definiție despre viață, că n-ai nicio haznă că trăiești pe lumea asta și până la urmă încerca să facă și haz de necaz de moarte.

afis lansare satul de canepa in bucuresti

Filmul Satul de Cânepă va avea lansarea în București pe 21 noiembrie, ora 19, Strada Știrbei Vodă, Nr. 87.

Găsiți mai multe detalii în evenimentul de Facebook de aici .

 

*Imaginile sunt preluate de pe pagina de facebook Cu Iosif pe coclauri.

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *