Povești de la oraș

Despre hainele tradiționale în mentalul popular

Hainele. Ce sunt ele? Niște bucăți de material așezate frumos pe trup, o imagine, o extindere a personalității, o modalitate de a evidenția calități? Poate că toate la un loc.

Hainele spun multe, iar în „spatele“ lor se ascund povești, sentimente, trăiri, dorințe, superstiții, vrăji și nu în ultimul rând, persoana care le poartă. Ce însemnau pentru oameni hainele în trecut? Ce înseamnă pentru oameni hainele acum? Stârnește-ți curiozitatea și haide să aflăm:

Mic istoric al portului popular 

Primele dovezi istorice referitoare la portul românesc dateaza din perioada neolitica si din epoca bronzului, regasindu-le la niste statuete de lut ce infatiseaza  femei imbracate in camasa, catrinte si bete, gasite in necropola de la Cârna, din sudul Olteniei. O alta sursa arheologica importanta o constituie  monumentele romane „Trophaeum Traiani“ de la Adamclisi, Dobrogea si „Columna lui Traian“ din Roma, pe care sunt intruchipate imagini ale unor femei si barbati a caror vesminte prezinta caracteristici intâlnite si la costumul popular din ziua de azi.

Costumul popular românesc constituie unul din elementele de bază ale societății materiale, dezvoltându-se odată cu poporul român. „Cunoașterea acestuia permite înțelegerea caracterelor proprii ale poporului român și contribuie esențial la definirea specificului etnic.“

In secolul al XV-lea, vestimentatia era simpla, fiind lucrata in casa in intregime din pânze de in si cânepa, materialele fiind rareori procurate de la iarmaroace. Desi aspectul si textura erau destul de aspre, piesele vestimentare erau insufletite si inveselite de ornamentele care le imbogateau prin cromatica vie si datorita maiestriei si gustului estetic al tesatoarelor. Costumul popular era alcatuit in toate regiunile tarii din camasa alba – aceasta constituind piesa de baza a portului românesc – fusta, la femei si pantaloni, la barbati. Iar n picioare se purtau opinci. Piesele complementare la femei sunt catrintele, fotele, vâlnicele si opregele, iar la barbati sunt chimirele (fâsii late de piele purtate in talie).

Camasa este foarte importanta si prezinta, pe intinsul zonelor etnografice, o deosebita unitate de structura. Camasa concentreaza cele mai multe elemente de impodobire, marcheaza, pregnant, prin decorul sau, diferenta de vârsta, contextul in care este purtata, starea sociala etc. si determina compozitia ornamentala a costumului. Distinctia in functie de regiune se face prin anumite specificitati ale croiului: incretituri la guler sau la mâneci. Bineinteles ca, din rândul diferentelor regionale, nu lipsesc broderiile si ornamentele care difera in forma si culoare de la zona la zona, in functie de clima, relief, iar cel mai de pret element transmis de-a lungul timpului este broderia cu fir si matase care impodobeste fiecare piesa vestimentara in parte intr-un mod unic. Motivele utilizate sunt de tip geometric sau vegetal.

Cămașă tradițională ornamentată cu motive vegetale

Costumul popular era purtat de tarani in toate zilele, facând insa distinctia intre hainele de munca, cele de sarbatoare, cele de nunta, de inmormântare etc. In zilele noastre, hainele traditionale capata alte conotatii, pastrându-se doar ca un ansamblu rezervat sarbatorilor, nelipsit din manifestarile de afirmare a creatiilor populare sau adaptate stilului contemporan.

Credințele despre haine În mentalitatea tradițională

Parasca Fat povesteste despre hainele pentru lumea de dincolo. Incepe prin a evidentia importanta hainelor in cultura româneasca traditionala:

„omul ar trebui sa se imbrace in haine noi, din cap si pâna-n picioare, de trei ori pe an: de Pasti, de Sântamarie Mare si de Craciun. Sau macar de doua ori: de Pasti si de Craciun. Iar doar in cel mai nefericit caz, o data, de Pasti. Hainele noi inseamna o schimbare in bine a vietii. Ea va fi mai frumoasa, mai fericita, in armonie cu voia lui Dumnezeu. Asa cum trupul este invelisul sufletului, hainele sunt invelisul trupului, si toate trei impreuna formeaza o unitate. Hainele sunt investite cu viata si vibratii ce vin de la suflet. In lumea satului, se mai crede si astazi ca daca cineva ia o particica dintr-o haina, chiar si numai o scama de pe ea, poate sa actioneze asupra sanatatii trupesti si sufletesti a omului care o poarta.“

Camasa „poate avea functia unui obiect de sacrificiu (substitut simbolic al sacrificiului uman) sau un rol apotropaic; valentele magice atribuite camasii se dezvaluie nu numai in mânuirea ei in actele facerilor si desfacerilor de tot felul, ci si in modul de confectionare, de folosire a ei cotidiana (purtatul, spalatul, imbracatul, uscatul etc.) precum si in ornamentica iei sau camasii traditionale; exista un adevarat calendar al confectionarii camasilor, la inceputul Paresimilor din secul Pastelor trebuie sa fie gata tortul pentru camasi, care toarcere se incepe la inceputul secului Craciunului; la inceperea Paresimilor se incepe si teserea pentru camasi“ (Evseev, Ivan, Enciclopedia semnelor si simbolurilor culturale).

De-a lungul timpului, hainele si-au schimbat functiile. Prima data omul a folosit hainele pentru protectie, acestea fiind utile pentru a tine de cald. Apoi a aparut functia estetica, acoperind goliciunea trupului si adaugând vesmintelor podoabe. Iar, in cele din urma, omul a modificat vestimentatia in asa fel incât sa exprime mesaje estetice, sociale, morale, de ierarhie sociala. Sa transmita emotii, sentimente, precum bucuria sau tristetea, sa reprezinte o imagine exterioara a personalitatii.

O functie mai putin discutata este puterea magica pe care camasa o detine. Conform Dictionarului de simboluri, „este simbolul protectiei, fiind considerata o a doua piele a omului; o piesa intim legata de trup ce poate fi considerata un substituent al persoanei ce o poarta, de unde se poate explica prezenta ei in farmece si in alte acte de magie alba sau neagra. Sunt valorificate simbolic materialul din care e facuta camasa, culoarea, ornamentele, forma ei. E prezenta in toate riturile de trecere si ceremoniile de initiere“.

Teserea hainelor reprezenta o actiune cu caracter magic, o „indeletnicire rituala cu semnificatii cosmogonice si cu implicatii asupra destinului oamenilor si asupra plantelor“. Momentele de creare a vesmintelor erau influentate de patroana torcatoarelor si a tesatoarelor românce, Maica Domnului si de catre alte doua fiinte mitologice ce intruchipeaza spiritele stramosilor mitici feminini, Martolea si Joimarita. Astfel, apar urmatoarele interdictii: nu se tese in zilele nefaste ale saptamânii, in sarbatorile dedicate mosilor si in zilele de grindina sau furtuna. Persoanele carora le revenea aceasta datorie erau exclusiv femeile, datorita obligatiilor sociale, dar si a unor motivatii mitico-simbolice bazate pe analogia cu nasterea, procreatia, zamislirea noilor forme de viata. Asa cum femeia da nastere unui prunc, unui suflet si apar numeroase ritualuri ce trebuie desfasurate inaintea, in timpul si dupa momentul nasterii, asa se creeaza si haina. Acest proces presupune o serie de practici magice la inceputul si sfârsitul teserii. Când se sfârseste urzitul pânzei atunci se toarna apa pe jos, pe fusul urzitoarei ca sa creasca in vara viitoare cânepa frumoasa si sa aiba pânza rost de tesut. (Artur Gorovei, „Credinti si superstitii ale poporului român“, p.236)

Pe lânga astfel de practici de zamislire, exista alte serii numeroase si cu grad diferit de importanta precum cele referitoare la materialele din care se tese, la modelul si locul broderiei (semnul sfintei cruci, forme geometrice, florale etc.), la persoanele care le poarta sau care le-a purtat, la momentul in care sunt purtate s.a.m.d.

In basme, de exemplu, eroii, in calatoria lor de initiere sunt indrumati sa se imbrace cu hainele de mire ale tatalui: „du-te la tata-tau si cere sa-ti dea calul, armele si hainele cu care a fost el mire, si atunci ai sa te poti duce unde n-au putut merge fratii tai“ (Ion Creanga, „Povestea lui Harap-Alb“). Hainele fiind purtate isi insusesc din karma si personalitatea detinatorului incarcându-se astfel de magie (magia individului), de o anumita stare, putere spirituala ce vor fi transmise mai departe urmatorului care va imbraca hainele respective – de la tata la fiu. Putem afirma chiar ca, odata purtate, hainele se insufletesc, devin un tot unitar cu cel care le imbraca, preluând din trasaturile persoanei respective.

La nivelul cromaticii, semnificatiile sunt foarte multe si interesante. Atât in credintele vechi, cât si in urma unor studii stiintifice din epoca moderna, remarcam superstitii legate de influenta culorilor asupra starii fizice si psihice a persoanelor, dar si asupra cursului vietii. Hainele albe, in general, ne pun in evidenta puritatea. Purtarea unor haine albe ii face adesea pe ceilalti sa ne vada asa cum suntem in realitate. Prin intermediul lor, ceilalti ne pot intui natura noastra launtrica. La celalalt pol se afla hainele negre, simbol al mortii, purtate pe timp de doliu, sugerând tristete si suparare.
Existenta acestor credinte isi afla originea in mitologie, intr-o gândire arhaica si de demult guvernata de magie si de sacru, si constituie un scut fata de necunoscut, de lucrurile rele, fata de haos.

Dintre toate piesele vestimentare, camasa impunea respectarea unor cutume extrem de importante, rezultând astfel diferite situatii si ipostaze de imbracare a sa.

*acest text face parte din articolul Hainele traditionale: de la elementul cutumiar la societatea moderna publicat în revista Cultura, NR. 378 din 14-iunie-2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *